Mergi la conţinutul principal

Stadion

FC Universitatea Cluj evoluează pe unul dintre cele mai moderne stadioane din România, Cluj Arena fiind clasificat în categoria "Elite" (5 stele), la fel ca Arena Națională.

Încă de la înfiinţare, din 1919, Universitatea Cluj a evoluat în același loc, lângă Parcul Central. Primul stadion a fost construit în anul 1911, având o singură tribună, de lemn, ce se găseşte acum la Câmpia Turzii. În anul 1961 a fost ridicat modernul - la acea vreme - stadion "Municipal", denumit apoi "Ion Moina", după marele atlet clujean. Ajuns într-un avansat stadiu de degradare, vechiul "Ion Moina" a fost demolat în anul 2008, iar în 2011 a fost inaugurat Cluj Arena, cu un meci amical disputat între FC Universitatea Cluj și Kuban Krasnodar (Rusia). 

Stadionul are 30.335 de locuri, fiind al treilea ca şi capacitate din România, după Naţional Arena (55.000) și "Ion Oblemenco" din Craiova (30.983).

Share