Mergi la conţinutul principal

Cinci goluri în primul “amical” din 2019. “Un test reușit!”

“Studenții” au trecut cu 5-0 de Sticla Arieșul Turda, sâmbătă, pe terenul sintetic din incinta Parcului Sportiv “Iuliu Hațieganu”. De luni, echipa noastră se mută pentru 13 zile în Turcia, acolo unde va efectua un cantonament care va include alte patru meciuri-test. 

A fost spectacol în tribună, dar mai ales pe teren, cu ocazia primei partide amicale din anul Centenarului. Ultrașii din Peluza Șepcile Roșii au oferit, în startul jocului, un scurt moment pirotehnic și au pregătit un banner cu mesajul “În anul acesta de glorie promovați și faceți istorie”, în timp ce, după intervenția lui Dinu în fața lui Bria, ai noștri și-au făcut meciul ușor, Goga, Gavra respectiv Abrudan stabilind rezultatul primei reprize. Antrenorii Bogdan Lobonț și Adrian Iencsi au schimbat partitura în partea secundă, dar jocul a curs tot la poarta turdenilor, iar Florescu și Marius Coman au stabilit, până la urmă, rezultatul final.

Iată cum a arătat Universitatea în partida cu Sticla Arieșul Turda: 

Prima repriză: Dinu (Gorcea) – Telcean, Abrudan, Prodan – A. Coman, Văsălie, Giurgiu, Hordouan – Goga – Hațiegan, Gavra

Repriza secundă: Gorcea (Dur-Bozoancă) – Kofi, I. Ursu, Berci – Căpușă, Greu, Florescu, Taub – Pîrvulescu – Ene, M. Coman

FC Universitatea Cluj va susține începând de luni, 28 ianuarie, până pe 9 februarie, un stagiu de pregătire în Turcia, acolo unde va disputa alte patru partide de pregătire, în compania formațiilor Slavia Sofia (Parva Liga, Bulgaria, 30 ianuarie), Pyunik Erevan (Premier League, Armenia, 1 februarie), Rad Belgrad (Super Liga, Serbia, 4 februarie) și FC Montana (Vtora Liga, Bulgaria, 7 februarie). 

DECLARAȚII

Adrian Iencsi, antrenor FC Universitatea Cluj: “A fost un prim test reușit, nu neapărat prin prisma rezultatului, ci prin atitudinea jucătorilor noștri. Am folosit două echipe diferite și ambele s-au comportat foarte bine. Important e că nu apărut accidentări. Sperăm ca pe durata cantonamentului vremea să fie mai prietenoasă, pentru că alte echipe au prins condiții meteorologice total nefavorabile în Turcia. Pentru noi ar fi foarte important să ne pregătim acolo pe un gazon natural, deoarece băieții arată multă determinare și, după cum știm, nu e ușor să te antrenezi pe o suprafață sintetică. Axente este un transfer foarte important pentru Universitatea. Are o vastă experiență în Liga 1, îl cunoaștem foarte bine, este un băiat cu un caracter deosebit și un atacant de care avem mare nevoie. Mentalitatea noastră, a grupului, este să fim cei mai buni. E normal să ne dorim promovarea, să jucăm pe prima scenă, iar “U” merită să se dueleze cu marile puteri ale fotbalului românesc. Nu cred că vor mai fi alte transferuri, pentru că nu este un obiectiv primordial. Am găsit aici un grup foarte bun, cu o mentalitate puternică și ne mândrim că putem să antrenăm asemenea băieți”.

George Florescu, mijlocaș FC Universitatea Cluj: “Orice meci amical e un test bun. E o oportunitate pentru antrenor să îi vadă la treabă pe băieți, să observăm împreună ce am lucrat bine la antrenamente și ce putem să corectăm. E important că am câștigat, chiar dacă am jucat împotriva unei echipe de Liga a III-a, deoarece victoriile ne dau încredere. Ne-am acomodat deja cu Bogdan Lobonț, eu îl cunoșteam de ceva timp pentru că mi-a fost coleg la echipa națională. E un băiat super-pozitiv, care a adus un plus în vestiar, unde predomină o atmosferă plăcută și sunt convins că roadele muncii noastre se vor vedea la sfârșitul campionatului. În cantonament vom juca o serie de partide amicale și consider că acolo vor fi adevăratele teste înaintea reluării sezonului. Noi am fost favoriți la promovare încă de la început și cred că trebuie să ne menținem acest statut. Am avut evoluții foarte bune, ne-am împiedicat în câteva meciuri pe care, în mod normal, trebuia să le câștigăm, dar sunt convins că în retur Universitatea va arăta total diferit și nu le vom da nici o șansă adversarilor noștri. Axente ne va ajuta, cu siguranță. Este un jucător cu foarte multă experiență în prima ligă, cu goluri marcate. Fiecare jucător care ajunge la “U” Cluj are o valoare indiscutabilă. Sunt convins că toate transferurile pe care le-am făcut în această pauză competițională ne vor ajuta”.

26 Ianuarie 2019
Share
U-Cluj supporters

Fan Zone

Vrei sa devii fan? Completeaza campurile de mai jos si vino in familia "U" Cluj!