Mergi la conţinutul principal

Comunicat FC Universitatea Cluj - Situaţia medicală a jucătorului Carlos Daniel Silveira da Graça "Kay"

În urma informaţiilor apărute în mass-media, FC Universitatea Cluj face următoarele precizări:

- Starea de sănătate a fotbaliştilor este un aspect primordial pentru FC Universitatea Cluj. Clubul respectă toate regulamentele în această privinţă şi oferă jucătorilor asistenţă medicală permanentă la cele mai înalte standarde.

- Fotbalistul Carlos Daniel Silveira da Graça "Kay" are adeverinţă medicală emisă de Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj, sub parafa reputatului prof. dr. Dumitru Zdrenghea, potrivit căreia sportivul "nu are contraindicații acute pentru efectuarea sportului de performanță"; De asemenea, fotbalistul deţine viză medicală de la Policlinica Sportivă din Cluj. Altfel, nu ar fi putut evolua în prima etapă, la Reşiţa.

- Jucătorul are efectuate toate analizele la zi. De asemenea, are un dosar medical complet cu care a fost transferat la FC Universitatea Cluj. Dosarul medical a fost completat la echipele la care a evoluat în carieră, printre care FK Sernica, Universitatea Craiova, Omonia Nicosia etc.

- Doctorul Dragoș Vălean face parte în continuare din staff-ul FC Universitatea Cluj, în aceleaşi condiţii contractuale ca şi în trecut. Dr. Vălean a fost şi este prezent alături de FC Universitatea Cluj doar la meciuri, din cauza programului încărcat.

- Medicul Alexandru Buza îl completează pe Dr. Vălean. Alexandru Buza este specialist în medicină sportivă și se află permanent lângă echipă, tocmai pentru a preîntâmpina eventuale accidentări. Medicul Alexandru Buza a fost angajat de FC Universitatea Cluj în urma recomandărilor şi pe baza CV-ului şi a documentelor profesionale prezentate, care atestă atât efectuarea studiilor de specialitate la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău, cât şi echivalarea acestora de către Ministerul Educaţiei Naţionale din România - Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (a se vedea mai jos documentele).

06 August 2019
Share
U-Cluj supporters

Fan Zone

Vrei sa devii fan? Completeaza campurile de mai jos si vino in familia "U" Cluj!