Mergi la conţinutul principal

Cristi Dulca: “Credeţi în noi! “U” va arăta mai bine în următoarele etape”

Deşi prima rundă nu a adus rezultatul pe care l-am aşteptat cu toţii, antrenorul principal al echipei noastre, Cristian Dulca, promite că Universitatea va creşte de la meci la meci şi va ataca revenirea în elită” cu toate forţele, chiar dacă se află în faţa celui mai puternic sezon de Liga 2 din ultimele decenii. Ce concluzii a tras după “duşul rece” din Valea Domanului (0-2 cu CSM Reşiţa), cum se anunţă lupta pentru promovare sau câte modificări va mai suferi lotul în perioada următoare, aflaţi din interviul pe care vi-l propunem astăzi.

 

Fcuniversitateacluj.ro: Salut, Cristi. Te-ai întors acasă după o pauză de 7 ani. Cum ai regăsit-o pe “U” şi ce sentiment te-a încercat când ai revenit în vestiarul echipei tale de suflet?

Cristian Dulca: Salut. Sunt bucuros să fiu din nou acasă, deşi cu sufletul eu nu am plecat niciodată de la Universitatea. Acum 7 ani, când echipa era în Liga 1, a fost o perioadă puţin mai tulbure, cu condiţii foarte precare, iar în urmă cu 9 ani, când am promovat ultima dată, aş aminti probabil cea mai frumoasă perioadă a mea ca şi antrenor. Acum am întâlnit un club foarte bine pus la punct, organizat în toate departamentele, care are toate condiţiile pentru a face performanţă. Nu este un moment uşor, deoarece sezonul trecut s-a ratat promovarea, motiv pentru care în clipa de faţă există frustrare atât în rândul suporterilor, cât şi al jucătorilor. Am început, însă, un nou drum şi este important să ne organizăm foarte bine, să formăm un nou grup, chiar dacă au venit mulţi jucători. Nu ne aşteaptă nici pe departe o misiune uşoară, dar vom aborda fiecare partidă numai la victorie.

 

Debut nefast pentru Universitatea în noul sezon. Ce nu a mers la Reşiţa?

Da, aşa este. Nu mă aşteptam la acest început, la acest scor, până la urmă. Am pierdut un meci cu o nou-promovată, totul după ce am parcurs un cantonament foarte bun în Slovenia, cu meciuri amicale reuşite, iar echipa s-a pregătit exemplar. Dacă ne uităm la primul 11” de la Reşiţa, am aliniat doar patru străini. Desigur, nu cred că acesta a fost motivul rezultatului, dar, într-adevăr, omogenizarea echipei durează mai mult. Achiziţiile au calitate, însă jocul s-a pierdut pe două faze fixe, deşi am pregătit destul de bine acest detaliu. Din păcate, acesta este fotbalul, dar să nu uităm că a fost doar prima etapă. Nu e nimic pierdut, trebuie să ne reparăm greşelile, iar Universitatea va arăta mai bine în următoarele etape.

 

Urmează o serie de meciuri considerate pe teren propriu, dar pe care le vom juca la Târgu Mureş, cu porţile închise. Cum vei reuşi să îi motivezi pe băieţi în perioada următoare?

E neplăcut să fii lipsit de aportul suporterilor. A fost acel episod regretabil din timpului meciului tur cu Hermannstadt, de la baraj, dar trebuie să trecem cu bine peste aceste jocuri de la Târgu Mureş, care sper să fie cât mai puţine. Îmi doresc să se refacă repede gazonul de pe Cluj Arena, iar când ne vom întoarce acasă să avem un avans considerabil şi să ne bucurăm alături de fanii noştri.

 

Campionatul abia a început, dar suntem curioşi ce echipe te-au impresionat în runda inaugurală.

Mi-a plăcut UTA Arad, e o echipă organizată, a avut atitudine şi s-a impus la scor (3-0, cu Dunărea Călăraşi, n.n). De asemenea, Petrolul Ploieşti a arătat bine în a doua repriză a meciului cu Metaloglobus. Nu putem spune că există o favorită, cel puţin nu acum. Sezonul trecut Academica Clinceni a pierdut în prima etapă (1-2 cu CS Mioveni, n.n), dar, până la urmă, a promovat alături de Chindia. În ceea ce ne priveşte, nu mai avem voie să repetăm greşelile trecutului, suntem o echipă cu pretenţii, suntem Universitatea Cluj! Trebuie să ne respectăm prin modul de exprimare, printr-un joc plăcut, până la urmă. Cred că abia după 5-6 etape vom putea să ne dăm seama cine se va bate cu adevărat la promovare sau dacă vor fi surprize.

 

Are “U” forţa să promoveze, de această dată fără a mai trăi periculos?

Trebuie să fim realişti. Când pierzi cu o nou-promovată nu te poţi considera o echipă care luptă să revină în Liga 1. Le-am spus băieţilor că trebuie să fie muncitori, modeşti, să trateze fiecare meci extrem de serios, indiferent de numele adversarului şi, bineînţeles, să legăm victorii, pentru a ne îndeplini obiectivul.

 

Vor mai veni jucători?

Mi-aş dori să mai aducem doi jucători până la încheierea perioadei de transferuri.

 

Români, străini?

Români.

 

Ne poţi spune şi pe ce posturi?

E o surpriză, dar îi sfătuiesc pe fani să stea cu ochii pe site-ul oficial (râde, n.n).

 

Ai un mesaj de final de interviu şi de început de sezon pentru suporteri?

Le înţeleg supărarea, mai ales că s-a ratat promovarea, dar îmi doresc să creadă în noi. Am fost în tribună, am fost alături de ei la multe meciuri, ştiu cum trăiesc şi cum o susţin pe Universitatea. Îi vrem alături şi la bine şi la rău, deoarece toată lumea doreşte binele echipei. Am demonstrat de atâtea ori că împreună suntem mai puternici.

 

Îţi mulţumim frumos pentru interviu. Haide “U”!

Cu plăcere. Haide “U”!

 

 

2009-2010 este ultimul sezon la finalul căruia Cristian Dulca a promovat cu Universitatea Cluj în Liga 1. Studenţii” au încheiat acea ediţie de campionat pe locul secund, direct promovabil, cu 67 de puncte, două mai puţin faţă de prima clasată, FCM Târgu Mureş, formaţie dispărută, între timp, din peisajul fotbalului românesc.

 

06 August 2019
Share
U-Cluj supporters

Fan Zone

Vrei sa devii fan? Completeaza campurile de mai jos si vino in familia "U" Cluj!