Mergi la conţinutul principal

Două din două. “U” – Unirea Alba Iulia 3-1

Echipa noastră a trecut fără probleme de colega de serie din Alba Iulia și a legat a doua victorie în “amicalele” iernii. 

“Studenții” și-au făcut meciul ușor în mai puțin de zece minute. Hațiegan a reluat simplu, din careul mic, după “assist-ul” lui Hordouan (5), iar Salcău a majorat diferența cu un șut în forță, sub transversală (7). Scorul ar fi putut să ia proporții până la pauză, însă Lemnaru a fost ghinionistul de serviciu și a rămas 2-0.

Antrenorul Adrian Falub a rulat o nouă echipă în repriza a doua, în care s-a aprins și nocturna de pe terenul sintetic din Parcul “Babeș”. A treia reușită a “studenților” a purtat semnătura lui Greu, care s-a înălțat și a înscris cu o lovitură de cap, mingea lovind bara din stânga porții înainte să intre în plasă (55). Imediat, Petric a respins șutul lui Goga, scăpat singur cu acesta, în ceea ce a fost ultima ocazie importantă semnată de ai noștri. Oaspeții au înscris golul de onoare în ultimul minut, la singura lor acțiune mai închegată, prin Selagea, din penalty. 

Iată cum au arătat cele două formații trimise în teren de antrenorii Adrian Falub și Marius Suller.

“U” (prima repriză): Dinu – Chiş, Onicaş, Cordoş, Manu – Saroşi, Miholca – Hordouan, Salcău, Hațiegan – Lemnaru. A mai jucat: Văsălie. 

“U” (repriza secundă): Albuț – Takacs, Onicaș, Telcean, Chiș – Florescu, Micaș –  Ursu, Greu, Goga –  Ene. Au mai jucat: Salcău, Lemnaru. 

Sâmbătă, la ora 12:00, în Parcul Sportiv “Iuliu Hațieganu” va veni Unirea Dej. 
  

31 Ianuarie 2018
Share
U-Cluj supporters

Fan Zone

Vrei sa devii fan? Completeaza campurile de mai jos si vino in familia "U" Cluj!