Mergi la conţinutul principal

Examen în Gruia. “Studenții”, față în față cu CFR 2

CONTEXT. “Șepcile roșii” joacă mâine, la ora 17:00, restanța din cadrul etapei a 16-a, cu CFR 2. Reprogramată în două rânduri de către Federația Română de Fotbal (FRF), partida se va juca pe terenul din incitanta bazei sportive CMC, însă cu porțile închise. Motivul? Inspectoratul Județean de Jandarmi Cluj a notificat ambele cluburi că micuța arenă din cartierul Gruia nu îndeplinește condițiile de siguranță pentru organizarea și desfășurarea acestui meci cu spectatori. 

UNDE VEDEM MECIUL? Partida nu va fi televizată. 

PARCURSUL ADVERSARILOR. Gazdele traversează o formă nefastă. “Feroviarii” vin după două înfrângeri consecutive, ambele în deplasare, cu FC Avrig (1-0) și Unirea Alba Iulia (3-2). În urma acestor rezultate, CFR 2 a coborât până pe locul 9 în clasament, cu 26 de puncte. 

Galeria Universitatii Cluj, la meciul turMECIUL TUR. A fost unul greu de digerat pentru echipa noastră, care a ratat victoria în ultimele minute. Pe Cluj Arena, în fața a 6.200 de spectatori (record de audiență la acel moment, peste oricare meci jucat în Liga 1 în etapa respectivă), FC Universitatea Cluj a deschis scorul în minutul 59, după o lovitură liberă executată excelent de Goga. Ultimul atac al partidei a fost cu noroc pentru “feroviari”. După o centrare de banda dreaptă, Petruș a înscris din centrul careului și i-a adus echipei sale un punct. Așteptăm, așadar, o revanșă din partea “alb-negrilor”!

ȘTIAȚI CĂ? Mâine se împlinesc trei ani de la ultima victorie pe care FC Universitatea Cluj a obținut-o în Liga 1 împotriva celor de la CFR. A fost un succes la limită, scor 1-0, pe Cluj Arena, adus de reușita lui Vlad Morar din minutul 86. Față de acea întâlnire, în staff-ul echipei noastre se mai regăsesc antrenorii Adrian Falub și Marius Suller, iar în lot atacantul Valentin Lemnaru. 

Tot mâine, Falub are șansa să atingă victoria cu numărul 50 pe banca tehnică a lui “U”, în toate competițiile. 

CINE VA ARBITRA? Partida va fi condusă la centru de către Cătălin Buși din Râmnicu Vâlcea, ajutat la cele două margini de Mihai Marian Ionescu și Nicușor Marin, ambii din județul Argeș. 
 

09 Aprilie 2018
Share
U-Cluj supporters

Fan Zone

Vrei sa devii fan? Completeaza campurile de mai jos si vino in familia "U" Cluj!