Mergi la conţinutul principal

Final de an în Liga Elitelor. Vezi rezultatele ultimei etape din 2019

Ultima rundă din 2019 a programat, sâmbătă, în Liga Elitelor U19 și U17, meciurile de la Rășinari, dintre “U” și Interstar Sibiu.

Elevii lui Călin Sălăgean, care evoluează în Liga Elitelor U19, au pierdut la limită, scor 1-0, unicul gol al întâlnirii fiind semnat de Hanzu, dar și-au asigurat deja calificarea în play-off-ul competiției, acolo unde se califică primele patru clasate la finalul sezonului regulat.

“U”: Bledea – Mureșan, Pop, Scocîlcă, Ilieș, Țica, Văsălie, Trifan, Mâneran, Forna, Chirteș. Au mai jucat: Vultur, Meșter, Uțiu, Cucoș, Mocan

Clasament Liga Elitelor U19

În schimb, elevii lui Daniel Sima și Zsolt “Sisi” Szilagyi au făcut spectacol în partida de la U17, pe care au câștigat-o cu 8-0 (3 Hofman, 2 Baior, Jurj, Matei, Moraru), însă au nevoie de victorie în ultima etapă a sezonului regulat, programată la mijlocul lunii martie a anului viitor, împotriva formației Colțea Brașov, pentru a prinde play-off-ul (asta în condițiile în care UTA și Kids Tâmpa, ocupantele pozițiilor 3 respectiv 4, vor avea, tot atunci, întâlnirea directă).

“U”: Pînzariu – Belean, Molnar, Szabo, Neacșu, Matei, Moraru, Jurj, Baior, Hofman, Șüveg. Au mai evoluat: Aștilean, Pop M., Felecan, Filip, Rad

Clasament Liga Elitelor U17

La U16, Universitatea e deja în play-off (băieții noștri au stat în weekend), în timp ce la U15 a încheiat anul pe prima poziție, cu punctaj maxim și un golaveraj impresionant după primele patru meciuri: 28-1.

Clasament Liga Elitelor U16

Clasament Liga Elitelor U15

 

 

 

 

02 Decembrie 2019
Share
U-Cluj supporters

Fan Zone

Vrei sa devii fan? Completeaza campurile de mai jos si vino in familia "U" Cluj!