Mergi la conţinutul principal

Înfrângere în al doilea amical din Cipru. “U” – FC Ararat Armenia 1-3

Universitatea Cluj a disputat duminică un nou meci de pregătire în cantonamentul din Cipru. Dacă miercuri „studenții” se impuneau în fața echipei de pe poziția a doua în clasamentul la zi din prima ligă letonă, de această dată oponent a fost FC Ararat Armenia, locul doi în campionatul Armeniei.

La șase minute de la fluierul de start, adversarii au deschis scorul, Kobyalko învingându-l pe Gorcea de la punctul cu var. „U” a căutat egalarea imediat, însă nici Mailat, în minutul 7, după o acțiune în care a rămas singur cu portarul și nici Barbu, care a reluat cu un voleu aproape de poarta armenilor, nu au reușit să marcheze în poarta lui Chupic. Egalarea avea să vină însă după 18 minute de joc, când Mailat a fost faultat în careul oaspeților și a obținut un penalty. Goga și-a asumat responsabilitatea executării și astfel Universitatea a restabilit egalitatea pe tabelă. Cu aproximativ zece minute înainte de finalul primei părți, Barbu își trecea în cont a doua șansă de a marca, cu un șut de la peste 20 de metri, scos de portarul advers din vinclu. În minutul 43 „U” avea să se vadă din nou condusă, șeptarul armenilor, Nahapetyan, înscriind pentru 2-1.

Cu două schimbări operate la pauză de către Adrian Falub, „studenții” au căutat să reintre în joc, însă Dican a ratat șansa de a trimite mingea în plasa adversă, după ce șutul său a lovit bara. Rezultatul final avea să fie stabilit în minutul 68, atunci când Artur Crăciun, intrat pe parcursul reprizei secunde în locul lui Dican, a trimis, nefericit, mingea în propria poartă.

Pentru „studenți” urmează un nou joc de pregătire în Cipru, împotriva celor de la Ermis Aradippou, liderul grupei B a ligii secunde din Cipru. Partida se va disputa marţi, 4 februarie, începând cu ora 15:00.

 

„U”: Gorcea – Inacio, Telcean, Mureșan, Taub – Barbu, Dican – Stefănescu, Goga, Mailat – Gavra

Au mai intrat: Florescu, Pop, Takacs, Crăciun, Văsălie, Mihalcea, Coman, Pîrvulescu, Penescu.

02 Februarie 2020
Share
U-Cluj supporters

Fan Zone

Vrei sa devii fan? Completeaza campurile de mai jos si vino in familia "U" Cluj!