Mergi la conţinutul principal

Înfrângere amară. Dunărea Călăraşi – “U”  Cluj 3-2

Un penalty uşor acordat a decis, sâmbătă, întâlnirea de la Călăraşi, prima în campionat pentru Adrian Falub după revenirea sa pe banca tehnică a Şepcilor roşii”.

Cel mai spectaculos meci al etapei a şaptea, unul cu cinci goluri, parade, răsturnări de scor, dar şi cu decizii discutabile ale “centralului” Eduard Ioniţă din Galaţi, a adus, din păcate, o nouă înfrângere pentru echipa noastră. După un start total nefast de sezon, părea să fie, finalmente, ziua Universităţii Cluj. Drept dovadă, “studenţii” au deschis scorul devreme, prin Kay (2), aflat la prima sa reuşită în tricoul “alb-negru”, au continuat să propună un fotbal plăcut ochiului, stând departe de propria poartă şi punându-l în dificultate pe Calancea în alte câteva rânduri, dar totul s-a rupt la jumătatea reprizei. Atunci, Crăciun a respins hazardat, exact în bocancul lui Ekollo, iar fotbalistul Dunării a tras din marginea careului, fără preluare, direct sub transversala lui Dur-Bozoancă (26). La 1-1, lucrurile păreau să se complice prematur pentru ai noştri, după ce acelaşi Crăciun a comis henţ în suprafaţa de pedeapsă, iar arbitrul a dictat penalty. Rusu a aşezat balonul la punctul cu var, însă Coco” a ghicit colţul şi a respins (30), astfel că “U” a rămas în joc şi avea drepturi depline să-şi propună mai mult. Dar lucrurile au stat exact pe dos, iar fostul jucător al Şepcilor roşii”, Mendy, a făcut 2-1 cu o execuţie la colţul scurt, venită cu largul concurs al lui Takacs, care a ezitat să intervină decisiv (43).

Speranţele alb-negrilor” au renăscut la reluare. Gomes a bătut perfect un corner de pe stânga, iar Crăciun, nemarcat, s-a înălţat şi a egalat la doi, trecându-şi în cont, la rândul său, primul gol pentru Universitatea (61). Momentul bun al elevilor lui Adi Falub s-a încheiat brusc, aşa că Dunărea a fost cât pe ce să revină în avantaj, dar Crişan, un alt jucător format de “U” Cluj, nu a profitat de “assist-ul” lui Şandru şi a ratat ţinta, din apropiere (74). Până la urmă, Şandru avea să aducă victoria echipei sale, dar asta în urma unei decizii controversate a “centralului” Ioniţă. Rusu a căzut uşor în careu după un duel cu Crăciun, s-a dictat din nou lovitură de la 11 metri, iar Dur-Bozoancă nu a mai făcut minuni (77). Mai mult, Eduard Ioniţă a recidivat şi în final, când a dictat patru minute adiţionale, însă a pus capăt partidei cu un minut mai devreme.

Pentru Universitatea urmează derby-ul cu Petrolul Ploieşti, primul din actuala stagiune cu spectatori pe Cluj Arena, după ce Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a suspendat sancţiunea care prevedea disputarea a patru partide de pe teren propriu cu porţile închise.

“U”: Dur-Bozoancă – Takacs, Crăciun, Kay, Gomes (71, Taub) – Ceitil (82, Burghele), Dican – Pop, Florescu, Pîrvulescu – Goga (57, Mihalcea)

 

FOTO: Alexandru Botezatu  

 

15 Septembrie 2019
Share
U-Cluj supporters

Fan Zone

Vrei sa devii fan? Completeaza campurile de mai jos si vino in familia "U" Cluj!