Mergi la conţinutul principal

Lecţia de fotbal. UTA Arad – “U” Cluj 0-4

FC Universitatea Cluj a obţinut, duminică, în fieful “Bătrânei Doamne”, cea mai categorică victorie în deplasare din acest sezon şi a urcat pe locul 5, cu 30 de puncte. 

“Studenţii” au trecut repede peste eliminarea din Cupa României, de la mijlocul acestei săptămâni (4-3 cu Astra Giurgiu, în “optimile” competiţiei) şi au arătat foarte bine pe terenul celor de la UTA, una dintre echipele solide din Liga 2. Festivalul golurilor a fost deschis de căpitanul Gabi Giurgiu, care, după o centrare din flancul stâng, a profitat de respingerea greşită a lui Orlic şi a trimis balonul sub transversală (18), din zona punctului cu var. Ritmul l-a dictat “U” şi în minutele următoare, când portarul “alb-roşiilor” s-a revanşat după eroarea de mai devreme, respingând de lângă bară (24), ca apoi el să fie salvat de transversală, la execuţia lui Gavra (29). Sub aceste auspicii, desprinderea Universităţii a venit de la sine. Taub a centrat în forţă, Benga a luftat în centrul defensivei, iar Alex Coman a semnat, din apropiere, prima sa reuşită în tricoul alb-negru (39).

UTA a replicat timid în debutul părţii secunde, dar lecţia de fotbal au predat-o tot ai noştri. Astfel, în urma unui corner bătut perfect de Dumitrescu, Gavra s-a înălţat, a scuturat plasa porţii pentru a treia oară în meci (63) şi a devenit principalul marcator al lui “U”, cu opt goluri. “Studenţii” nu s-au mulţumit cu atât, aşa că scorul a luat proporţii. De această dată, în urma unei faze lucrate, a marcat celălalt Coman din tabăra noastră, Marius, acelaşi care în prelungirile întâlnirii şi-a mai trecut în cont o ocazie uriaşă, la capătul unui contraatac spectaculos. 

“Şepcile roşii” au bifat a doua victorie “în oglindă” sub comanda lui Mircea Cojocaru, după cea cu ACS Politehnica Timişoara, de pe Cluj Arena, iar peste exact o săptămână, la ora 11:30, vor primi vizita ocupantei poziţiei secunde, Academica Clinceni, în derby-ul rundei a 16-a. Cu succesul obţinut duminică, “U” s-a apropiat la trei lungimi de formaţia din judeţul Ilfov şi la cinci de liderul în exerciţiu, Chindia Târgovişte.

Iată cum a arătat primul “11” al Universităţii la Arad: 

Dur-Bozoancă – A. Coman, Cordoş, Abrudan, Sepsi – Dumitrescu (67, Berci), Giurgiu, Taub (73, Ursu) – Haţiegan (79, Ene), M.Coman, Gavra 

 

Foto: Valentin Todea / www.upfoto.ro
 

04 Noiembrie 2018
Share
U-Cluj supporters

Fan Zone

Vrei sa devii fan? Completeaza campurile de mai jos si vino in familia "U" Cluj!