Mergi la conţinutul principal

Nici o emoție în ultima deplasare a sezonului. Avântul Reghin - “U” Cluj 1-4

Penultimul duel al sezonului a adus, vineri, o nouă victorie clară pentru ai noștri, care au acumulat, astfel, 71 de puncte. Campionatul îl vom încheia peste exact o săptămână, pe Cluj Arena, împotriva celor de la Industria Galda de Jos. 

Cu promovarea în buzunar încă din urmă cu două săptămâni, “Șepcile roșii” au tratat serios și partida de la Reghin. După ce Stăvilă a ratat întâlnirea cu balonul centrat de Feketics, în startul meciului, “U” a pus stăpânire pe joc, iar Florescu a înscris dintr-o lovitură liberă deviată de zid (18). Scorul a devenit 2-0 zece minute mai târziu, când Lemnaru a pătruns în careu, a preferat o pasă cu călcâiul pentru Ene, iar jucătorul Universității a înscris plasat. Finalul reprizei l-a avut în prim-plan pe același Lemnaru, care nu a reușit să-l învingă pe Suciu din câțiva metri, balonul lovind pământul și trecând peste transversală. 

Partea secundă a adus două goluri marcate de Universitatea în tot atâtea minute. Mai întâi, după o centrare din banda stângă, coroborată cu ezitarea lui Suciu, unul dintre fundașii Avântului a deviat balonul în poartă, de lângă Lemnaru, iar Ene a reușit “dubla” cu un șut în forță, din careu. Potcoavă l-a întins și el pe goalkeeper-ul gazdelor (59), în timp ce, la celelalte buturi, Gorcea nu a avut nici o șansă la o lovitură liberă executată în vinclu de Sîplăcan (65). În ciuda momentului aparent bun al mureșenilor, tonul l-au dat tot “studenții”, cuplul Florescu-Ene  fiind responsabil cu ratările în ultima jumătate de oră a meciului, încheiat, până la urmă, cu scorul de 4-1. 

Antrenorul Adrian Falub a aliniat următorul “11”: Gorcea – Chiș, Abrudan, Cordoș (63, Telcean), Potcoavă – Greu, Giurgiu (C), Florescu – Hordouan (83, Ursu), Lemnaru, Ene. 


 

19 Mai 2018
Share
U-Cluj supporters

Fan Zone

Vrei sa devii fan? Completeaza campurile de mai jos si vino in familia "U" Cluj!