Mergi la conţinutul principal

Opt goluri şi egal contra Cugirului. „U” – Metalurgistul 4-4

Universitatea Cluj şi Metalurgistul Cugir s-au reîntâlnit într-un meci amical la trei luni de la confruntarea din campionat. Dacă atunci „Şepcile roşii” s-au impus, în deplasare, cu scorul de 2-1, acum meciul s-a terminat la egalitate, 4-4.

 

Oaspeţii au deschis scorul rapid, prin Săucă (5), l-au majorat şapte minute mai târziu, când Codrea a marcat din centrul careului, pentru ca Făgărăşanu să mai lovească o dată, în minutul 22. „Studenţii” şi-au revenit din pumni abia în minutul 24, când Lemnaru a redus din diferenţă, dar imediat acelaşi Făgărăşanu a înscris din nou, stabilind şi scorul pauzei.

 

La reluare, „Şepcile” au început în forţă, iar Ene a redus din diferenţă cu un şut din marginea careului mic (46). Dominarea echipei lui Adi Falub a devenit din ce în ce mai accentuată, iar Mihai Onicaş a înscris şi el (53), reluând în plasă mingea ricoşată din bară după şutul spectaculos al lui Giurgiu. Jocul a curs, în continuare, spre poarta echipei din Cugir, iar inevitabilul s-a produs cu 16 minute înaintea finalului, când Vali Lemnaru a mai înscris o dată, stabilind şi scorul final.

 

„Studenţii” şi-au trecut în cont, astfel, primul egal în meciurile de pregătire din această iarnă, iar sâmbătă vor bifa un nou meci amical, împotriva colegei de serie şi ocupantei poziţiei secunde, Industria Galda de Jos. Meciul se va disputa în Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu”, de la ora 12:00.

 

Iată echipele aliniate de Universitatea în amicalul de azi:

 

Repriza I: R. Pop – Chiș, Telcean, Abrudan, Potcoavă, Saroși, Greu, Salcău, Ursu, Hațiegan, Lemnaru.

 

Repriza II: Gorcea (Dinu) – Takacs, Onicaș, Cordoș, Manu, Giurgiu, Florescu, Micaș, Ursu, Goga, Ene.

07 Februarie 2018
Share
U-Cluj supporters

Fan Zone

Vrei sa devii fan? Completeaza campurile de mai jos si vino in familia "U" Cluj!