Mergi la conţinutul principal

Planul imediat al lui Gavra la “U” Cluj: “Să fim lideri până în iarnă!”

Transferat în această vară de clubul nostru, golgheterul Cristi Gavra s-a impus repede în echipamentul alb-negru, iar evoluţiile sale din startul sezonului l-au transformat într-unul dintre favoriţii tribunelor de pe Cluj Arena. Cum arată “radiografia” la zi a etapei pe care a început-o la Universitatea, cu ce fotbalist visează să facă schimb de tricouri într-un viitor nu foarte îndepărtat şi care sunt destinaţiile sale favorite de vacanţă, aflaţi în interviul pe care vi-l propunem astăzi. 

 

fcuniversitateacluj.ro: Nouă victorii în campionat şi o figură frumoasă făcută de Universitatea în "optimile" Cupei României, cu Astra Giurgiu. Cum aţi reuşit să vă mobilizaţi în această perioadă?

Cristian Gavra: Cred că am realizat cu toţii că orice pas greşit pe care îl vom face în perioada următoare ne-ar putea îndepărta decisiv de obiectiv. Suntem într-o creştere evidentă de formă care sperăm să dureze până la finalul turului, când ne dorim să fim deja pe locul 1. Am arătat foarte bine cu Astra, dar, din păcate, ne-am oprit în "optimi".

 

Eşti noul golgheter al echipei noastre, cu opt reuşite. Cum te simţi şi, mai ales, cum decurge acomodarea ta la “U”?

C.G: Principalul obiectiv este ca echipa să câştige, iar eu voi fi, automat, la fel de fericit, indiferent dacă marchez sau contribui cu vreun assist. Important este să continui tot aşa şi să mă pun în slujba echipei cu tot ce am mai bun.

 

Că tot aminteam de goluri, am remarcat că după fiecare reuşită obişnuieşti să te bucuri într-un mod uşor atipic: duci mâna dreaptă la tâmplă. Care este mesajul pe care doreşti să îl transmiţi prin intermediul acestui gest? 

C.G: Totul este mental, important este să crezi în tine până la capăt. 

 

Ne despart cinci puncte de liderul Chindia Târgovişte. Când estimezi că o vom vedea pe “U” pe primul loc?

C.G: Sper ca la finalul turului să fim pe primul loc. Avem forţa necesară pentru a realiza acest lucru. 

 

Crezi că echipele instalate provizoriu pe primele două locuri, Chindia Târgovişte şi Academica Clinceni, vor ţine pasul până la finalul campionatului?

C.G: Sunt două echipe bune, rămâne de văzut ce se va întâmpla până la final. Cert este că va fi o luptă grea, dar, în acelaşi timp, interesantă. 

 

Cine ţi s-a părut cel mai incomod adversar de până acum?

C.G: Petrolul Ploieşti. Deşi i-am învins pe Cluj Arena (3-2, n.n), au o echipă extrem de puternică. 

 

Rămânem în sfera fotbalului. Cu cine ţi-ai dori să faci într-o zi schimb de tricouri?

C.G: Dacă e întrebarea cu numărul 7, atunci îl voi alege pe Cristiano Ronaldo.

 

Şi schimbăm subit registrul. Care este destinaţia ta favorită de vacanţă?

C.G: Aradul, oraşul meu natal. 

 

Un alt oraş de suflet pe care nu ai avut ocazia să îl vizitezi până acum, dar pe care îţi propui să îl cutreieri în viitorul apropiat?

C.G: Moscova. Îmi place în mod deosebit şi mi-aş dori să ajung într-o bună zi acolo. 

 

Melodia preferată? 

C.G: Imnul Ligii Campionilor. Are o linie melodică care te “prinde”. 

 

Cartea pe care o citeşti acum? 

C.G: “Cheia succesului – Gândirea pozitivă”, de Napoleon Hill

 

Dacă ar fi să înveţi de la zero una dintre limbile străine pe care nu le-ai studiat deja, care ar fi aceea?

C.G: Aş învăţa limba franceză. 

 

Cam atât pentru astăzi. Îţi mulţumim frumos pentru interviu. Haide “U”!

C.G: Cu drag, haide “U”! 


CV 

Cristian Gavra

Data şi locul naşterii: 3 aprilie 1993, Arad
Postul: atacant
Numărul de pe tricou: 93
Alte cluburi la care a evoluat: FC Viitorul, Gaz Metan Mediaş

CIFRE:

8 goluri are Gavra în tricoul alb-negru
 

06 Noiembrie 2018
Share
U-Cluj supporters

Fan Zone

Vrei sa devii fan? Completeaza campurile de mai jos si vino in familia "U" Cluj!