Mergi la conţinutul principal

Prodvinalco, partener oficial FC Universitatea Cluj

Compania clujeană PRODVINALCO S.A. susține, începând cu sezonul 2018/2019, FC Universitatea Cluj, în drumul de întoarcere spre elita fotbalului românesc. Parteneriatul se întinde pe o perioadă iniţială de 3 ani.

Cele două branduri au în comun tradiția, respectul pentru valorile transmise din generație în generație, dar și grija pentru viitorul comunității.

“Parteneriatul cu FC Universitatea Cluj nu reprezintă pentru PRODVINALCO o campanie comercială, ci o manifestare a responsabilităţii sociale corporative pentru comunitatea clujeană - unde compania noastra îşi desfăşoară activitatea de 86 de ani”, a declarat Andi Dascăl, Director General PRODVINALCO.

“FC Universitatea Cluj este un proiect asumat de întreaga comunitate locală, iar sprijinul unei companii care își are rădăcinile la Cluj, dar care performează la nivel naţional, așa cum face PRODVINALCO, este un semn că lucrurile merg pe un făgaş bun. Susţinerea suporterilor şi sprijinul comunităţii de business sunt esențiale pentru clubul nostru”, a declarat Radu Constantea, preşedintele “studenților”.

PRODVINALCO este unul dintre cei mai importanți producători de băuturi spirtoase din România. Compania este listată la Bursa de Valori București.

12 Septembrie 2018
Share
U-Cluj supporters

Fan Zone

Vrei sa devii fan? Completeaza campurile de mai jos si vino in familia "U" Cluj!