Mergi la conţinutul principal

Rămânem neînvinşi acasă. “U” Cluj – Aerostar Bacău 3-2

Echipa noastră îşi continuă parcursul fără greşeală pe teren propriu. Luni, “studenţii” au trecut de formaţia lui Cristi Popovici şi au urcat pe locul 5 în Liga 2 (12 puncte), fiind la doar trei lungimi în spatele celor de la Academica Clinceni, noul lider al seriei.

“U” a început tare meciul, iar în minutul 6, la o centrare bună a lui Sepsi, Ichim a preluat larg, însă Gavra, atent, a interceptat şi a înscris cu un şut în forţă, din careul mic. Ajuns, astfel, la “cota” 5, atacantul nostru a fost cât pe ce să realizeze “dubla” după ce a depăşit în viteză doi adversari, a tras de la distanţă, dar balonul a trecut de această dată puţin pe lângă bara din stânga lui Hărăguţă (12). Al doilea gol al meciului a venit, totuşi, în poarta lui Dur-Bozoancă. S-a întâmplat după o eroare în lanţ în defensiva “alb-negrilor”, de care a profitat Buhăcianu, rămas nemarcat, în apropiere (26). Chiar şi aşa, “Şepcile roşii” au revenit repede în avantaj. Hordouan a centrat din corner, Abrudan a apărut la finalizare şi l-a luat la ţintă pe portarul Bacăului, care a respins până la Kofi, de unde mijlocaşul american a semnat prima sa reuşită în tricoul Universităţii şi a stabilit rezultatul pauzei (29).

“Studenţii” s-au întors timizi din vestiar, iar Aerostar a prins curaj, ce-i drept, profitând şi de gafele noastre, cum a fost cea care l-a avut în prim-plan pe Takacs. Fundaşul dreapta a ales o pasă lungă şi riscantă înapoi, Buhăcianu a profitat şi a scăpat singur cu Dur-Bozoancă, dar s-a complicat şi a rămas 2-1 (62). Mai târziu, oaspeţii aveau să treacă din nou pe lângă egalare, însă goalkeeper-ul lui “U” a avut un reflex perfect în faţa lui Vraciu şi a respins în corner (70). În scurt timp a sosit şi revanşa lui Takacs, care a oferit execuţia meciului: şut din alergare, de la 20 de metri, mingea “muşcă” transversala şi intră în plasă! 3-1 pentru Universitatea în minutul 75! Finalul nu a risipit complet emoţiile, însă. După o centrare din banda dreaptă, Kofi a lovit balonul cu mâna, “centralul” a dictat penalty, iar Vraciu a transformat (85). Ultimele secvenţe nu au adus nimic nou, aşa că echipa pregătită de Adrian Falub a bifat a patra victorie a sezonului şi rămâne, deocamdată, invincibilă pe Cluj Arena.

Joi, la ora 16:30, vom juca în turul 4 al Cupei României, în fieful celor de la ACS Fotbal Comuna Recea. 

Primul “11” al “Şepcilor roşii” a arătat în felul următor: 

Dur-Bozoancă – Takacs, Cordoş, Abrudan, Sepsi (67, Taub) – Dumitrescu, Kofi, Giurgiu – Goga (70, Ursu), Gavra, Hordouan (82, Căpuşă)

DECLARAŢII: 

Adrian Falub, antrenor FC Universitatea Cluj

“Am întâlnit o echipă organizată din punct de vedere defensiv, dar cred că ne-am făcut singuri jocul greu. Am luat nişte goluri prosteşti, iar ocaziile lor au venit pe fondul greşelilor noastre. Am suferit puţin pe final, însă victoria este meritată, suntem la trei puncte de primul loc şi la două de poziţia secundă. Suntem în cursa pentru promovare şi asta e cel mai important. Ne menţinem o echipă greu de învins acasă, chiar dacă astăzi (luni, n.red) nu am jucat spectaculos. Când vrei să promovezi importante sunt punctele, nu te premiază nimeni pentru spectacol. Nu mi-e frică de meciurile care urmează (cu FC Argeş şi Petrolul Ploieşti, în campionat, n.n), cunosc echipele, au antrenori şi jucători buni. Mai degrabă mi-am făcut griji pentru genul acesta de partide, împotriva unor adversari pentru care întâlnirea cu “U” e meciul sezonului. Trebuie să tratăm jocurile care vor urma cu mai multă responsabilitate şi să legăm cât mai multe victorii”

Rareş Takacs, fundaş FC Universitatea Cluj

“Ne aşteptam să avem un meci greu. Ştiam că Bacăul e o echipă puternică, una care a marcat în fiecare joc din deplasare, în ciuda faptului că ocupă ultimul loc. Cel mai important este că am obţinut victoria şi mergem cu un moral bun la Piteşti. Nu cred că am mai marcat un astfel de gol până acum. Sper să înscriu şi cu FC Argeş”


 

11 Septembrie 2018
Share
U-Cluj supporters

Fan Zone

Vrei sa devii fan? Completeaza campurile de mai jos si vino in familia "U" Cluj!