Mergi la conţinutul principal

Restart la “U” Cluj. “S-a încheiat un ciclu, începe altul. Vrem 11 victorii!”

Antrenorul Șepcilor roșii”, Bogdan Lobonț, anunță că studenții” sunt pregătiți să impresioneze din nou și să lege victorii, în drumul lor spre Liga 1. Următorul “examen” e sâmbătă, la ora 19:30, când pe Cluj Arena va păși CS Mioveni.

Surprizele au făcut ca runda trecută să nu producă mari modificări în vârful clasamentului. Cum Sportul Snagov a pierdut întâlnirea de la Arad, cu UTA (1-3), “U” se menține pe locul 3, la o distanță de numai două lungimi față de poziția secundă, ocupată tocmai de ilfoveni, așa că victoria este esențială sâmbătă pentru ai noștri, în ciuda celor câteva probleme de efectiv.

Ne așteaptă o altă partidă importantă. Fotbalul este atât de frumos tocmai pentru că, după un rezultat negativ, ai posibilitatea să întorci totul în favoarea ta. Venim după o înfrângere la Ploiești, dar să nu uităm că echipa a obținut 20 de rezultate pozitive, dacă adăugăm partida câștigată în Cupa României, pe terenul celor de la Progresul Spartac. Este meritul băieților, dar și al lui Adrian Falub și al colaboratorilor săi. Realitatea este că s-a încheiat un ciclu și începe altul, dar mai avem 11 meciuri, din care vrem să obținem maximum. Probleme ne pot pune toate formațiile împotriva cărora urmează să evoluăm. Orice echipă care joacă împotriva lui “U” se autodepășește, mai ales pe Cluj Arena, care reprezintă un stimulent în plus. În deplasare, știm foarte bine, calitatea gazonului este cu totul alta, însă încercăm să ne adaptăm la orice suprafață de joc.

Nu îi avem la dispoziție pe Dorin Goga, care este suspendat, la fel ca Dan Berci, alături de Iuliu Hațiegan. Din păcate, l-am pierdut și pe Tavi Abrudan, dar avem un lot competitiv, pregătit să înlocuiască orice absență. Fiecare jucător de la Universitatea este extrem de important. A sosit și Sebastian Chitoșcă, un fotbalist care are calități. În ultimele două luni nu a avut șansa să joace, s-a pregătit la Piatra Neamț, dar în scurt timp va ajunge la nivelul pe care vrem să îl atingă. Muncește, este de câteva zile alături de noi, e un băiat receptiv. Promovarea este departe, e acolo sus. Într-adevăr, sunt câteva cluburi care își doresc acest lucru, dar noi trebuie să muncim zi de zi ca să ne îmbunănățim jocul, a declarat “Lobby”, la conferința de presă organizată astăzi.

Meciul din tur s-a încheiat la egalitate, 1-1, golul alb-negrilor” fiind semnat de George Florescu.

Biletele pentru întâlnirea cu CS Mioveni sunt disponibile online, dar și la standul nostru din Iulius Mall (zilnic, între orele 10:00 și 22:00), la casieria BTarena (sâmbătă între 10:00 și 16:00) și la Cluj Arena, în ziua partidei, cu începere de la ora 12:00.

05 Aprilie 2019
Share
U-Cluj supporters

Fan Zone

Vrei sa devii fan? Completeaza campurile de mai jos si vino in familia "U" Cluj!