Mergi la conţinutul principal

Sunăm adunarea: “Studenții” își reiau luni antrenamentele pentru sezonul de Liga a 2-a

Vacanța jucătorilor Universității se apropie de final. Luni, elevii lui Adrian Falub vor efectua primul antrenament din noul sezon, ședința de pregătire urmând să se desfășoare de la ora 17:30, la Cluj Arena.

 

În următoarea perioadă, “studenții” vor avea programate câte două antrenamente zilnice, urmând ca primul meci de pregătire să se desfășoare pe 4 iulie, de la ora 18:00, contra celor de la FC Avrig. De asemenea, programul mai cuprinde o partidă amicală pe 7 iulie, tot de la ora 18:00, împotriva divizionarei secunde, Luceafărul Oradea. Echipa va pleca pe 11 iulie într-un cantonament în Italia unde va rămâne timp de 12 zile. În perioada stagiului de pregătire din “Cizmă”, elevii lui Adi Falub vor disputa mai multe partide-test, programul acestora urmând a fi anunțat în perioada imediat următoare.

 

Noul sezon al Ligii a 2-a va începe în week-end-ul 4-5 august, conform programului anunțat de Federația Română de Fotbal.

 

Rămâneți pe site-ul oficial, dar și pe paginile noastre de Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu cele mai “fierbinți” informații din tabăra Universității Cluj înaintea celui mai tare sezon din istoria recentă a Ligii a 2-a.

24 Iunie 2018
Share
U-Cluj supporters

Fan Zone

Vrei sa devii fan? Completeaza campurile de mai jos si vino in familia "U" Cluj!