Mergi la conţinutul principal

Ultimul mare hop înainte de “baraj”: Pandurii Târgu-Jiu!

Pentru prima dată în istoria modernă, Universitatea a jucat 37 de meciuri în Liga a II-a, se pregăteşte de cel cu numărul 38 şi, sperăm noi, va atinge borna 40, după “baraj”, pentru a ajunge în Liga I. Pe ideea “enorm a fost, foarte puţin a mai rămas”, echipa noastră încheie sezonul regulat cu un meci acasă, contra vechii cunoştinţe din Liga I, Pandurii Târgu Jiu, într-un meci decisiv pentru accederea în play-off-ul pentru Liga I. Duelul e sâmbătă, 1 iunie, de la ora 17:00, iar tinerii sub 18 ani vor beneficia de intrare liberă. Toate detaliile, mai jos!

 

Cel mai lung sezon din istoria modernă a Ligii a II-a se pregăteşte de final, însă pentru Universitatea, drumul spre primul eşalon va continua, în cazul unui succes în partida de sâmbătă, cu Pandurii. Elevii lui Bogdan Lobonţ au neaparată nevoie de cele trei puncte puse-n joc pentru a nu depinde în nici un fel de ceea ce se întâmplă în meciul contracandidatei la locul trei, Petrolul. Pe Ilie Oană”, Lupii galbeni” vor întâlni pe Academica Clinceni, echipă deja promovată şi care va aborda partida cu o garnitură formată, în mare parte, din jucători care au evoluat mai puţin până acum. Aşadar, toţi ochii şi toată concentrarea rămân pe Cluj Arena!

 

Pandurii vine la Cluj cu sentimente împărţite. Pe de-o parte, echipa gorjeană s-a salvat matematic, pe teren, de la retrogradarea în Liga a III-a, cu o etapă înainte de final având un avantaj de cinci puncte peste Energeticianul, prima echipă sub linie. Pe de altă parte, gorjenii pot ajunge în eşalonul trei conform unei decizii a FIFA care a depunctat cu nouă puncte clubul din cauza unor datorii de aproape 80.000 de euro către doi foşti fotbalişti, Gordan Bunoza şi Nikola Vasiljevic. Termenul limită pentru plată a fost data de 30 mai, ora 23:59, iar oficialii oltenilor au anunţat că vor face toate diligenţele necesare pentru rezolvarea situaţiei.

 

Revenind la echipa noastră, aceasta anunţă, prin vocea jucătorilor săi, Cosmin Dur-Bozoancă și Dan Berci, că va trata cu cea mai mare atenţie posibilă meciul cu Pandurii.

 

E clar că, în momentul de față, meciul cu Pandurii este cel mai important pentru noi. Toată lumea se așteaptă să câștigăm și să mergem la baraj”. Oricine poate să pună probleme în acest campionat, așa că trebuie să fim foarte serioși, concentrați și să luăm cele trei puncte. Indiferent de adversarul pe care îl vom întâlni la baraj”, ne va aștepta o dublă manșă extrem de grea. Ei au prima șansă, sunt echipa din Liga 1 și e o altă experiență acolo. Sper ca fanii să ne susțină sâmbătă în număr cât mai mare, a spus goalkeeper-ul Universității Cluj, completat de coechipierul său din linia defensivă.

Cu siguranță va fi un meci foarte greu, cum au fost și celelalte, dar noi vom intra pe teren cu un singur gând: victoria. Este cel mai important joc pentru noi și ne gândim doar la el. Emoții sunt, la fel ca la orice altă partidă, deoarece toate întâlnirile sunt dificile. Pentru mine a fost unul dintre cele mai bune sezoane, pentru că am jucat foarte mult, toată lumea a avut încredere în mine. Sunt fericit că m-am întors acasă și sper să promovăm. Cu orice echipă vom juca la baraj”, ea va avea prima șansă. Putem să compensăm prin ambiție și dăruire, dar pentru asta trebuie să intrăm montați 100% și să dăm totul pe teren. Suporterii așteaptă multe de la noi, suntem o echipă cu tradiție și suntem obligați să promovăm, a adăugat Berci.

Meciul dintre U” şi Pandurii, ultimul al sezonului regulat, e sâmbătă, de la ora 17:00, pe Cluj Arena.

 

Biletele sunt disponibile online, dar le găsiți și în locațiile noastre clasice: standul clubului din Iulius Mall (zilnic: 10:00-22:00),  BTArena (vineri: 11:00-19:00, sâmbătă: 10:00-16:00), Cluj Arena (sâmbătă, începând cu ora 11:00).

 

 

Gratuitate sub 18 ani!

 

Accesul spectatorilor până în 18 ani este gratuit și se face pe baza unui bilet cu preț 0, care poate fi ridicat de la standul clubului din Iulius Mall, de la casa de bilete a Sălii Polivalente sau, în ziua meciului, de la casele de bilete de la Cluj Arena. Copiii care nu au împlinit 14 ani trebuie să fie însoțiți de un adult, în timp ce copiii cu vârsta între 14 și 18 ani trebuie să prezinte buletinul de identitate la ridicarea biletului gratuit și la intrarea în stadion.

 

 

 

31 Mai 2019
Share
U-Cluj supporters

Fan Zone

Vrei sa devii fan? Completeaza campurile de mai jos si vino in familia "U" Cluj!