Mergi la conţinutul principal

“Victorii pe linie și un vis împlinit!”

Face parte din generația de excepție a “Șepcilor roșii” care a câștigat Campionatul Național la nivel de juniori republicani U19, în 2002, alături de doi dintre “studenții” cu care împarte și astăzi vestiarul, George Florescu respectiv Dorin Goga. Fundașul central Octavian Abrudan, căci despre el este vorba, a îmbrăcat tricoul Universității Cluj în patru ligi diferite, iar discuția de astăzi ajunge, printre altele, în zona ultimelor cinci “finale” ale sezonului, dar și a amintirilor în alb-negru impregnate definitiv pe retină.

 

Fcuniversitateacluj.ro: Salut, Tavi. Au fost șase finale”, au mai rămas cinci. Care ar fi concluziile meciului cu ACS Poli Timișoara, o victorie concludentă la care ai contribuit cu primul tău gol din actuala ediție a ligii secunde? (interviul a fost realizat înaintea partidei cu UTA Arad, n.n)

Octavian Abrudan: Salut! Cred că Universitatea a arătat determinare și unitate la Timișoara, într-un meci pe durata căruia am simțit că fiecare coleg este dispus să îl ajute pe cel de lângă el, să dea totul pentru o victorie importantă, care să ne mențină în cursa pentru promovare. Până la urmă, munca noastră a fost încununată cu succesul de care aveam nevoie. Mă bucur că am reușit să înscriu duminica trecută. Este o senzație foarte plăcută când marchezi și îți ajuți echipa să câștige.

 

Urmează, pe rând, UTA Arad, Academica Clinceni, Sportul Snagov, CS Balotești și Pandurii Târgu Jiu. Cum ți se pare programul echipei noastre și ce ar trebui să o definească pe “U” în fiecare dintre aceste jocuri?

O.A: Vrem să câștigăm fiecare partidă, bineînțeles, să obținem victorii pe linie, chiar dacă vom da piept cu formații bune, adversari incomozi, care vor încerca să ne pună probleme. După cum știm, cel mai important meci este întotdeauna următorul, iar de data aceasta ne aflăm în fața unui nou duel de tradiție al fotbalului românesc, cel împotriva Bătrânei Doamne” din Arad. Trebuie, așadar, să fim focusați asupra duelului cu UTA, să îl pregătim temeinic și să tratăm cu maximă responsabilitate fiecare moment al jocului, pentru că numai așa ne vom putea impune. Dacă stăm bine să ne gândim, în 2016 eram în Liga a IV-a, deci o posibilă revenire pe prima scenă în anul Centenarului ar fi un vis împlinit pentru noi.

 

Au trecut 33 de etape. Care a fost cea mai dificilă partidă din Liga 2 și cel mai incomod adversar direct?

O.A: Chiar dacă s-au jucat într-o atmosferă fantastică, așa cum le stă bine unor astfel de derby-uri, meciurile cu Petrolul Ploiești au fost cele mai grele. Cât despre cel mai incomod adversar direct, l-aș nominaliza pe Vasile Buhăescu, de la FC Argeș, în partida din turul campionatului.

 

În numărul trecut, colegul tău din centrul defensivei, Andrei Cordoș, ne-a vorbit despre cea mai frumoasă amintire în tricoul alb-negru. A ta care a fost?

Victoria din Gruia, cu CFR Cluj, fără doar și poate! (Pe 24 martie 2014, Universitatea Cluj evolua în Liga I și reușea să se impună cu scorul de 2-1 în fața feroviarilor”, prin golurile lui Valentin Lemnaru și Raul Ciupe. Tavi Abrudan a fost titular în acel meci, n.n).

 

Sportivii călătoresc prin toată lumea, însă timpul vostru liber este relativ limitat. Chiar și așa, suntem curioși în care dintre metropolele lumii, nevizitate încă, ți-ai dori să îți petreci următoarea vacanță?

Îmi pare rău că nu am reușit să călătoresc în adevăratul sens al cuvântului, să am timp să văd frumusețea orașelor. Într-adevăr, călătorim, dar nu vizităm. Ajungem să cunoaștem doar stadionul și aeroportul. Aș vrea, însă, să ajung în Statele Unite ale Americii, să cutreier New York-ul.

 

Îți cunoaștem pasiunea pentru lectură, așa că următoarea întrebare e legată de ultima carte pe care ai citit-o din scoarță în scoarță.

Este vorba despre volumul “Principii”, de Ray Dalio.

 

Ce le transmiți fanilor, acum când mai este atât de puțin din acest campionat?

O.A: În primul rând, le mulțumesc pentru susținere. Ne bucurăm să îi avem alături de noi și la bine și la greu, meci de meci, acasă și în deplasare. Haide “U”!

 

OCTAVIAN ABRUDAN

Data și locul nașterii: 16.03.1984, Cluj-Napoca

Înălțimea și greutatea: 1,91 m / 82 kg

Numărul de pe tricou: 4

Alte echipe pentru care a evoluat: Gloria Bistrița, FC Brașov, Steaua București, Rapid București, Milsami Orhei (Republica Moldova), Gaz Metan Mediaș.

 

Foto: Silviu Cristea

 

 

 

 

 

 

 

 

15 Mai 2019
Share
U-Cluj supporters

Fan Zone

Vrei sa devii fan? Completeaza campurile de mai jos si vino in familia "U" Cluj!